Food For The Soul

No Gay Fest but Ikea Gay Shopping Session.

La titlu va las pe voi sa va ganditi

In numarul de mai din Esquire, Lupsa scria despre spatiul alb si camerele de liniste. Cam asa ceva imi trebuie si mie cand vreau sa ma apuc sa scriu ceva. Spatiu alb si o camera nu neaparat in care sa fie liniste. In general linistea nu ma inspira, sa se auda ceva muzica. Cineva, la un moment dat, nu mai stiu cine spunea ca cei ce scriu cu muzica nu sunt scriitori ci textieri. Probabil. Eu stiu ce imi trebuie mie sa scriu. O camera in care sa fie preferabil singur, fara sa se plimbe nimeni prin spatele meu sa am impresia ca mi se invadeaza spatiul personal, niste muzica, accept clasificarea de textier si nu comentez nimic, si un subiect. De obicei subiectul e cel mai greu de gasit. Un subiect cu care sa vorbesti, un subiect despre care sa vorbesti. Daca as avea ca "tema pentru acasa" un subiect despre care sa scriu si un deadline poate ca mi-ar fi mai usor. Macar stiu ca e acolo cineva care ma va fute ca nu am facut ce trebuia sa fac, asa parca nu am tragere. Acum vreo cativa ani o colega reporter care apoi mi-a devenit foaret buna pritena imi povestea ce ii zicea profesorul ei din facultate: "Daca nu ai subiect pentru o stire te asezi intre doua balti si faci o stire. Care e mai mica, care e mai mare, de ce una are mai multa apa si una mai putina!". Am facut si asa ceva numai ca nu erau balti erau gropi si eu nu aveam in mana un microfon ci o camera video. Si am facut din gropi de un deget adevarate cratere, din 2 ambalaje de ceva adevarate maldare de gunoaie de ziceai ca sunt cat un bloc cu patru etaje si din morti cu doua zgarieturi victime ale unui adevarat carnagiu. Acum nu mai filmez asa ca nu mai pot sa deformez realitatea in favoarea diverselor "tonomate" media - intentionat am scris tonomate, nici mie nu imi place dar e atat de la moda. Acum postul de editor video nu ma lasa sa ma joc atat de mult pe cat as vrea eu, iar jobul de cg-ist este absolut zero. Subiectele vin si eu tre sa le dau o forma. Mai greu e cu scrisul, desi e una din micile placeri pe care nu am sa mi le pot interzice niciodata. Scrisul, fumatul si statul la calculator. Asa ca desi imi doresc sa scriu, am idei, imi notez idei, scriu texte in telefonul mobil, pe hartiute, in carnetele, in agendute, in momentul in care ma asez in fata calculatorului, deschid una dintre agende, pun degetele pe taste, iau pixul in mana si apoi sunt aproape blank. Bucatele de idei vin si pleaca si nimic parca nu se leaga. Citesc pe bloguri diverse posturi despre ce a mai facut fiecare, despre ce a mai vazut fiecare si ma intreb eu despre ce as putea sa scriu. Parca evenimentele din viata mea de zi cu zi nu sunt la fel de interesante precum ale altora. Lucrurile pe care le traiesc sunt absolut banale, ce vad pe strada si ma scoate din minti vede toata lumea, ce vad la tv deja s-a discutat si cei mai interesanti raman tot oamenii de la metrou dar parca nu atat de interesanti incat sa scrii despre ei in fiecare zi. Subiectii depre care sa scrii cate ceva sunt rari in lumea mea, evenimente interesante rar se intampla cand te trezesti la 7 dimineata ,muncesti pana seara la 12 sau mai tarziu si in rest dormi cateva ore. Nu prea sunt sanse sa se intample multe, si ce mi se intampla mie pe la munca nu cred ca este atat de palpitant incat sa intereseze pe cineva sa citeasca in fiecare zi. Nu este o incercercare de justificare pentru faptul ca scriu rar dar probabil ca este o incercare de justificare ca viata pe care o duc este aproape plictisitoare.

P.S. In timpul care a trecut de cand am inceput sa scriu si pana am terminat mi-au venit idei si au plecat la fel de repede pe cat au venit. In jurul meu au misunat colegi, a venit un director de ceva in compania asta cu o turma de vorbitori de limba engleza, a venit o doamna sa dea cu mopul, am mers sa fac o cerere de concediu si am fumat o tigara.