L-am vazut fericit. Fericit in prima zi in care m-a intalnit, nestiind cat venin aveam sa aduc in viata lui, nestiind cum aveam sa ii distrug linistea.
L-am vazut singur. Singur printre cioburi de oglinzi. Oglinzi ale viselor lui pe care i le-am spulberat, vise care nu au avut nici un fel de importanta pentru mine.
L-am vazut intr-o sala. O sala circulara cu sute de portete de jur imprejurul lui. Portrete fara chip. Portrete care ar fi avut chipul meu cand nu imi pasa ce imi spune.
L-am vazut in alergand. Alergand intr-o livada de ciresi infloriti acoperiti de zapada. Zapada a racelii dintre noi. Raceala ce eu am adus-o in viata lui atat de linistita pana atunci.
L-am vazut dormind. Dormind atat de linistit. Dormind in timp ce ma indepartam incercand sa nu il mai ranesc. Sa nu mai vreau sa il ating si cu fiecare atingere sa ii provoc o noua rana. A deschis ochii o secunda si mi-a zambit. L-am iubit si mai mult.
L-am vazut fericit. Fericit alaturi de prietenii lui care au fost prietenii nostrii. Langa el era cineva. Cineva care il facea fericit si care scosese din viata lui tot veninul lasat de mine. Era fericit si m-a durut cand mi-am dat seama cat de tare l-am ranit.
